Galaţi: Trei tineri, depistaţi în trafic sub influenţa substanţelor interzise

Trei tineri, cu vârste între 21 şi 25 de ani, s-au ales cu dosare penale după ce au fost depistaţi în trafic sub influenţa substanţelor interzise, informează, marţi, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi. Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au desfăşurat, în perioada 26 – 28 februarie, în judeţul Galaţi, o acţiune preventiv-reactivă pe linia creşterii gradului de disciplină rutieră, prilej cu care au depistat în trafic trei tineri care au consumat substanţe interzise. Astfel, pe strada Crizantemelor, din municipiul Galaţi, la volanul unui autoturism, a fost depistat un tânăr, de 21 ani, care prezenta o stare emotivă suspectă şi care, fiind testat cu aparatul DrugTest, a ieşit pozitiv la substanţa cannabis-5. Un alt tânăr, de 25 ani, din municipiul Galaţi, a condus autoturismul pe strada Nicolae Bălcescu, din localitate, şi, fiind oprit în trafic şi testat pentru consum de substanţe psihoactive, a rezultat că ar fi consumat metamfetamină. Cel de-al treilea conducător auto depistat la volan sub influenţa substanţelor psihoactive, un tânăr, de 21 ani, a fost oprit în trafic, pe strada Brăilei, din municipiul Galaţi. La testarea cu aparatul DrugTest, rezultatul a fost pozitiv pentru substanţa cannabis-5. Toţi trei s-au ales cu dosare penale pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor interzise. În cadrul acţiunii din perioada 26 – 28 februarie, poliţiştii rutieri au aplicat 618 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 224.000 lei, dintre care 252 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 336 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, 93 de premise de conducere au fost reţinute, dintre care 49 pentru conducere sub influenţa alcoolului, 24 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi 20 pentru alte abateri la regimul rutier. Totodată, au fost constatate 15 infracţiuni la regimul rutier, din care 5 de conducere sub influenţa alcoolului (concentraţie alcoolică peste 40 mg/l alcool pur în aerul expirat) şi 3 de conducere sub influenţa substanţelor interzise.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare