Gaudeamus 30/Editurile Humanitas, Polirom şi Litera – Trofeele Gaudeamus; Premiul de Excelenţă – Editura Vellant

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România 2023 şi-a desemnat, duminică, premianţii, Editurile Humanitas, Polirom şi Litera fiind răsplătite cu Trofeele Gaudeamus, în timp ce Premiul de Excelenţă a revenit, la această cea de-a XXX-a ediţie, Editurii Vellant.

* Trofeele Gaudeamus, prin Votul Publicului, au revenit, în ordine, editurilor Humanitas (locul 1), Litera (locul 2) şi Polirom (locul 3).

* Cea mai râvnită carte a târgului, stabilită tot prin Votul Publicului, aparţine Editurii Humanitas, pentru volumul ‘Mai mult ca trecutul’, de Ana Blandiana, iar Premiul Educaţia a răsplătit Editura Academiei de Studii Economice din Bucureşti.

* Premiul de Excelenţă, acordat de un juriu format din Ion Bogdan Lefter, Cristian Teodorescu şi Cosmin Ciotloş, s-a acordat Editurii Vellant din Bucureşti ‘pentru calitatea prezenţei la ediţia 2023 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România şi pentru lungul şir de cărţi de literatură şi arte publicate în rafinate condiţii grafice şi pentru standul mereu atractiv’, ‘pe roţi’, de la Gaudeamus. Premiul constă în finanţarea parţială a unui proiect editorial cu suma de 10.000 lei.

* Premiul pentru Traducere ‘Antoaneta Ralian’, în suma de 1300 lei, acordat de un juriu alcătuit din Denisa Comănescu, Ion Bogdan Lefter şi Bogdan Ghiu a revenit după cum urmează:

– pentru traducere dintr-o limbă străină în limba română – Alexandrei Coliban, pentru traducerea din limba engleză a romanului ‘Crossroads’ de Jonathan Frazen, publicat în anul 2023 de Editura Polirom, sofisticat roman de familie, de fapt, de mari frământări psihogice.

– pentru traducerea din limba română într-o limbă străină – lui Şerban Foarţă, pentru volumul său bilingv de poeme ‘Schlimmericks’, publicat de Editura Universităţii de Vest din Timişoara, scris/autotradus în limba germană şi autoretradus în româneşte, ca tipic spectacol ‘foarţian’!

Premiul Miss Lectura, oferit de Avon Cosmetics Romania, a revenit Teodorei Ioana Pavel, elevă la Colegiul Tehnic de Poştă şi Telecomunicaţii Gheorghe Airinei.

Târgul de Carte Gaudeamus Radio România este un proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare