Gavrilescu: Deciziile ALDE, lovite de nulitate/Tăriceanu a muşcat mâna cu care am semnat înfiinţarea ALDE

Graţiela Gavrilescu a declarat, vineri seară, pe Facebook, că nu ar fi crezut niciodată că mâna cu care i-a transmis lui Călin Popescu Tăriceanu prerogativele de preşedinte ALDE îi va fi muşcată ”fără nicio remuşcare de acesta”, afirmând că le va pregăti „o surpriză” în instanţă celor care au exclus-o din ALDE.

”Unii oameni, odată urcaţi pe scaunul puterii, uită cum au ajuns sus şi încep să creadă că li se cuvine orice, oricând, oricum, veşnic, din partea tuturor. Dacă cineva mi-ar fi spus, acum 5 ani, când i-am transmis prerogativele de preşedinte al ALDE lui Călin Popescu Tăriceanu, că mâna cu care am scris şi am semnat toate documentele de înfiinţare a acestui partid îmi va fi muşcată, fără nicio remuşcare, de acesta, cu siguranţă, nu aş fi crezut! Dar, unii oameni, odată urcaţi pe scaunul puterii şi ameţiţi de linguşelile consilierilor de conjunctură, uită cine le-a fost alături la greu. Şi uită cum au ajuns sus şi încep să creadă că li se cuvine orice, oricând, oricum, veşnic, din partea tuturor. Lui şi marilor bărbaţi politici, care, astăzi, au decis, pe furiş, fără curajul de a mă privi în ochi!, să mă radieze din ALDE, le pregătesc şi eu o surpriză, în instanţă”, a afirmat Graţiela Gavrilescu, pe Facebook.

Deciziile luate, în mare grabă, în Delegația Permanentă din 26 august sunt lovite de nulitate, pentru ca întrunirea acesteia nu s-a făcut statutar, a declarat Graţiela Gavrilescu, precizând că protocolul cu PSD-ALDE nu a fost denunțat din punct de vedere legal, iar retragerea de la guvernare devine „caducă”. Aceeaşi soartă o au şi susținerii candidaturii lui Mircea Diaconu, dar şi alianța cu ProRomania.

„În consecință, în calitate de membru ALDE, președinte în funcție al celei mai puternice filiale din țară, solicit reintrarea în legalitate a activității și demisia tuturor celor care au organizat și dispus aceste măsuri care nu au avut alt efect decât destructurarea partidului”, a scris pe Facebook Graţiela Gavrilescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare