Un număr de 48 de decese – 23 de bărbaţi şi 25 de femei – la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care 4 anterioare intervalului de referinţă, a informat, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
Persoanele decedate erau internate în spitale din judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Brăila, Caraş-Severin, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Dolj, Galaţi, Harghita, Maramureş, Neamţ, Olt, Prahova, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.
Dintre cele 48 de decese, cinci au fost înregistrate la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, 10 la categoria de vârstă 60 – 69 ani, 14 la categoria de vârstă 70 – 79 ani şi 19 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Conform GCS, 46 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, un pacient decedat nu a prezentat comorbidităţi, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.
Din totalul de 48 de pacienţi decedaţi, 42 au fost nevaccinaţi şi 6 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 60 – 69 de ani şi peste 80 ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.
De la începutul pandemiei, 59.525 de persoane diagnosticate cu infecţia cu SARS-CoV-2 au decedat în România.
Sursa: PRESSONLINE