GCS: Peste 170 de amenzi – aplicate pentru încălcarea măsurilor de prevenire a COVID-19

Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 174 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 118.000 de lei, a informat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică.

Sancţiunile au fost aplicate ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, vineri, 3 infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Totodată, în data de 29 mai a.c., 69 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituţionalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituţionalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 429 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.393 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor, a mai precizat GCS.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare