GCS: Un pat liber de ATI la nivel naţional pentru bolnavii de COVID-19; 1.868 – ocupate

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, duminică, există un pat disponibil la terapie intensivă pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, în afara celor rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Duminică, potrivit datelor existente în aplicaţia alerte.ms, sunt 1.754 de paturi ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate 392 de paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

‘La nivel naţional, la acest moment este disponibil 1 pat liber de ATI în Bucureşti, altul decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2’, arată GCS.

La nivel naţional, există o rezervă operaţională de 167 de paturi ATI destinate pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, a precizat GCS. Acestea sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

Conform GCS, 1.868 de paturi ATI sunt ocupate în toată ţara.

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI, care vor fi disponibile în zilele următoare.

‘Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2 pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare’, a transmis GCS.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare