Geoană: Militarii ucraineni „asimilează” repede să mânuaiscă echipamente noi; au un moral bun, ruşii sunt cu moralul la pământ

”Suntem cu toţii conştienţi de faptul că perioada următoare va fi foarte intensă (…) şi cred că în paralel cu nevoia de a mobiliza cât mai rapid echipamentele, inclusiv mai grele, de tip tancuri grele de care Ucraina are nevoie, avem nevoie să fim siguri că există şi muniţie”, a declarat secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu acordat Agerpres, la Bruxelles.

Înaltul oficial al NATO a afirmat că ucrainenii au dat dovadă de un moral foarte bun şi „de un eroism şi de o capacitate de a se adapta unor situaţii foarte dificile – şi militarii, dar şi populaţia civilă – care sunt în contrast cu moralul foarte scăzut al forţelor ruseşti”. El s-a declarat convins că, atunci când ucrainenii vor declanşa ofensiva, îşi vor alege foarte bine momentul, locul şi modul, că „vor ţine cont atât de realităţile de pe teren, cât şi de realităţile legate de logistică” şi că se vor bucura de succes.

Mircea Geoană a subliniat, în acest sens, faptul că Ucraina a solicitat Alianţei Nord-Atlantice să-i pregătească militarii în logică NATO încă din 2014, când a avut loc anexarea Crimeei de către Rusia, şi că aceştia „sunt doritori să înveţe repede şi asimilează foarte repede aceste echipamente noi şi comanda şi controlul care derivă din ele”.

În cadrul interviului, Geoană a mai declarat că, în contextul incidentelor cu baloane şi alte obiecte neidentificate care au determinat SUA să anunţe o reajustare a sistemului de supraveghere radar, Europa are nevoie de un sistem mult mai performant şi mai cuprinzător de apărare antirachetă, pe mai multe planşee de altitudine, şi că în prezent Comandantul Suprem Aliat face planificare militară pentru un astfel de sistem.

De asemenea, Mircea Geoană a afirmat că face o echipă foarte bună cu actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, despre care şi-a exprimat convingerea că „până în ultima zi de mandat îşi va face datoria”, după ce fostul premier norvegian a anunţat public că nu-şi doreşte o nouă prelungire a actualului mandat în fruntea NATO. În acelaşi timp, a spus Geoană, despre politica din România va fi suficient timp de discutat atunci când îşi va fi depăşit obligaţia morală şi profesională de a servi Alianţa cu tot ce are mai bun.

Nu în ultimul rând, Geoană a salutat, în cadrul interviului acordat AGERPRES, faptul că „Franţa şi alţi aliaţi, împreună cu (…) România, se pregătesc foarte serios pentru a putea crea condiţiile” ca grupul de luptă din ţara noastră „să fie, la nevoie, dus la nivel de brigadă”. Secretarul general adjunct al NATO a anunţat, printre altele, că „acest lucru va fi testat printr-un exerciţiu pe care îl vom face în România în această primăvară”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare