Geoană: Nu trebuie să fii într-o mare funcţie ca să fii un ostaş de nădejde pentru armata naţională

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a precizat, duminică, la Braşov, cu prilejul lansării cărţii „Bătălia pentru viitorul României. Gândurile unui român la vârful NATO”, că „nu trebuie să fii într-o funcţie mare ca să fii un ostaş de nădejde pentru armata ţării”, în lupta pentru schimbare.

„Sunt metehne vechi, lucruri care nu merg bine în această ţară şi vom avea nevoie de răbdare şi de încăpăţânare ca să reuşim să le schimbăm. Eu sunt, însă, încrezător, sunt optimist, nu fac parte dintre cei care spun că lucrurile sunt de nereparat, că ţara sau statul sunt eşuate. Cred, pur şi simplu, că e nevoie de spirit nou, de energie nouă şi, mai ales de o echipă care depăşeşte culoarea de partid (…).Eu sunt dispus să pun umărul la această luptă pentru un viitor mai bun pentru ţara noastră, dar nu trebuie să fii într-o mare funcţie ca să fii un ostaş de nădejde pentru armata naţională”, a afirmat Geoană.

El a subliniat că această carte a fost scrisă în perioada pandemiei, „fără nicio pretenţie de tip electoral”, are menirea de a „ordona ideile şi şi reflectează dincolo de ciclul electoral sau de o campanie sau alta, la componentele succesului naţional”.

Totodată, răspunzând unei întrebări pe tema înfiinţării unui Schengen militar, secretarul adjunct al NATO a afirmat că România se află, în acest moment, într-o situaţie excepţională.

„Vorbim foarte mult în Vest despre Schengen militar (…) La NATO, încercăm să punem un fel de presiune pozitivă pe dimensiunea civilă şi politică. Mă bucur să văd că ţări din regiunea Europei de Sud Est, inclusiv România, Bulgaria, Grecia, dar şi cele către Adriatică – vin cu propuneri consistente de mobilitate militară. Noi nu vorbim aici despre a crea infrastructură specială pentru scopuri militare, ele trebuie doar să fie construite după standarde NATO, să fie capabile să transporte tiruri cu marfă sau maşini cu cetăţeni care merg în concediu, iar dacă sau când va fi nevoie, să putem să transportăm şi ceea ce este specific militar. (…) Văd cu bucurie că, în sfârşit, şi UE a început să recunoască nevoia de a investi în coridoare trans-europene, care să conecteze Republica Moldova şi Ucraina prin România de Europa şi de Polonia spre Europa. E un moment extrem de util pentru noi şi, dacă am şti şi să facem proiecte, nu doar strategii şi să şi implementăm idei, nu doar să se le enunţăm, cred că am fi într-o situaţie excepţională. România nu este o ţară care nu are răspunsul la toate problemele, dar este indispensabilă pentru echilibrul european şi al regiunilor care ne înconjoară”, a spus Mircea Geoană.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare