Geoană: Să fiu în conducerea NATO a fost onoarea vieţii mele

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care şi-a anunţat demisia din această funcţie, afirmă că a fi în conducerea Alianţei Nord-Atlantice a fost onoarea vieţii sale, scrie Agerpres.

„Să fiu în conducerea NATO a fost onoarea vieţii mele. Îi mulţumesc secretarului general Stoltenberg pentru încredere şi prietenie. Împreună, în ultimii cinci ani, am traversat multe momente dificile, dar am împărtăşit şi nenumărate realizări, alături de echipa noastră remarcabilă. Pe măsură ce trec la un nou capitol, privesc cu mândrie la timpul memorabil petrecut în slujba celei mai importante Alianţe din istorie”, a scris Geoană, marţi, pe pagina sa de Facebook.

Mircea Geoană l-a notificat, marţi, pe secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, că se va retrage din funcţia de secretar general adjunct al Alianţei începând cu data de 10 septembrie, informează nato.int.

Jens Stoltenberg a acceptat demisia, mulţumindu-i lui Mircea Geoană pentru activitatea sa.

„Îi doresc tot binele în viitor”, i-a transmis Stoltenberg.

Geoană este primul român care a deţinut funcţia de secretar general adjunct al NATO.

Boris Ruge, asistentul secretarului general pentru afaceri politice şi politica de securitate, va îndeplini funcţia de secretar general adjunct interimar până este desemnat succesorul lui Geoană.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare