Mircea Geoană susţine că jocul anumitor partide poate fi răsturnat de prezența oamenilor la vot, scrie canal33.ro.
El a declarat luni, 21 octombrie, la Timișoara, în cadrul unei întâlniri cu susținătorii săi, că va conta foarte mult prezența la vot a alegătorilor!
Mircea Geoană e de părere că scenariul ideal al celor de la PSD, principalul partid politic al țării, e să existe o „finală” la alegerile prezidențiale, cea din 8 decembrie, între Marcel Ciolacu și George Simion, adică liderii PSD și AUR, ceea ce l-ar favoriza evident pe cel dintâi.
În acest fel s-ar putea repeta modelul de la alegerile prezidențiale din anul 2000, cu Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor, cunoscutul lider politic extremist, atunci când lumea a votat „răul cel mai mic”!
Pe de altă parte, același Mircea Geoană a subliniat că va lucra cu partidele politice care vor ajunge în Parlament, dacă va ajunge la Palatul Cotroceni, la finele acestui an.
„Evident, românii şi româncele vor vota cum consideră. Şi după ce vom trage linie, sper să putem intra în turul doi să câştigăm, după aceea vom face o discuţie serioasă. Am văzut ieri pe domnul Ciolacu anunţând un proiect politic. O discuţie serioasă cu partidele care, la rândul lor, promit şi propun ceva naţiunii şi între angajamentul meu şi propunerea acestor partide vom găsi o formă de contract politic pe care eu mă angajez să o respect şi am să ţin la socoteală ca cei care vor câştiga să se ţină de cuvânt pentru că românii nu mai cred în promisiuni electorale şi pe bună dreptate nu mai cred în aceste lucruri”, a adăugat Mircea Geoană.