Mircea Geoană, candidat independent la Preşedinţia României, a declarat vineri, la Iaşi, că „suntem într-o perioadă de imensă transformare a ordinii mondiale şi a destinului Europei libere şi democratice”, acesta fiind „un moment complex şi periculos” pentru destinul Europei în următoarea jumătate de secol, scrie Agerpres.
„Trăim un al doilea mare cutremur geopolitic, după căderea comunismului de acum 35 de ani. Suntem într-o perioadă de imensă transformare a ordinii mondiale şi a destinului Europei libere şi democratice. Este un moment complex, periculos, un moment transformator care va influenţa destinul Europei, al ţărilor noastre şi al umanităţii pentru încă un ciclu istoric. Vom vedea dacă vor mai trece 50 de ani până atunci sau poate că va fi şi mai repede”, a afirmat fostul secretar general adjunct al NATO, în discursul susţinut în deschiderea Forumului Economic Trilateral pentru afaceri şi reconstrucţie în Ucraina „IAŞI – Hub regional strategic România – Republica Moldova – Ucraina”.
Acesta a reamintit că, în contextul geopoliticii din Ucraina şi Republica Moldova, se reconfigurează harta Europei, iar centrul de greutate se mută spre est.
„Cancelarul Scholz avea, la începutul acestui război odios al Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, o observaţie strategică de bun simţ: centrul de greutate al Europei se mută către est. Exact aici unde suntem noi. Iar pentru noi, pentru România, pentru Moldova românească, pentru Moldova de dincolo de Prut, pentru prietenii noştri din Ucraina este de fapt o transformare a hărţii politice, geopolitice şi, sper, geoeconomice a Europei, care să facă ca această parte a Moldovei româneşti să nu mai fie punctul terminus al Europei, ci să fie parte a centrului politic, sper şi economic, al Europei reconfigurate după acest război”, a subliniat Mircea Geoană, în discursul său.
Referitor la discuţiile din cadrul Forumului Economic Trilateral pentru afaceri şi reconstrucţie în Ucraina „IAŞI – Hub regional strategic România – Republica Moldova – Ucraina”, fostul secretar general adjunct al NATO a afirmat că acestea sunt o necesitate.
„Ceea ce discutăm astăzi la Iaşi este o necesitate. (…) În clipa de faţă se împart cărţile. Se împart nu doar cărţile geopolitice, ci şi cărţile economice. Cum zice românul, brânza e pe bani. Pe fondul forumului, întrebarea este despre relevanţa strategică a regiunii noastre, o Ucraină, o ţară foarte importantă, o Polonie, o ţară foarte importantă, România, o ţară foarte importantă, Republica Moldova, un fel de epicentru al competiţiei geopolitice globale, dincolo de dimensiunea şi complexitatea sa istorică. Întrebarea pe care ne-o punem la această conferinţă de la Iaşi este dacă va deveni Iaşiul un centru economic de prim rang sau vom fi în continuare mulţumiţi să fim declaraţi ca având o relevanţă strategică excepţională? E important, dar nu ţine de foame. Atunci întrebarea de astăzi este cum facem ca sectorul privat din România, Republica Moldova, Ucraina, din Polonia, să putem să participăm şi noi la reconstrucţie, nu doar să aşteptăm fonduri europene. Întrebarea este unde sunt oamenii de afaceri români, basarabeni sau ucraineni la împărţirea cărţilor economice ale reconstrucţiei Ucrainei”, a afirmat Geoană.
Fostul secretar general adjunct al NATO a propus, totodată, ca în 2026 România să fie gazda unei conferinţe de reconstrucţie a României, după Paris, Berlin şi Roma.
„Încurajarea mea este ca după ce Italia organizează, cred, a treia conferinţă de reconstrucţie a Ucrainei, după Paris, Berlin, (…) trebuie să ne propunem să găzduim conferinţa de reconstrucţie a întregului Occident democratic în România 2026. Aşa se joacă jocul, nu aşteptând să îţi dea altcineva o invitaţie. Apropo de invitaţie, câţi oameni de afaceri din România au primit vreo invitaţie la forumul de reconstrucţie la Paris, de la Berlin sau câţi au primit vreo invitaţie la Roma anul viitor. Dacă este vreunul, îl felicit, înseamnă că a făcut-o pe cont propriu”, a afirmat Mircea Geoană.
Acesta a avut un mesaj nu doar pentru mediul de afaceri, dar şi pentru tinerii din politică.
„Sunt aici tineri politicieni şi am o rugăminte la ei, să încercăm să jucăm în altă ligă, nu să aşteptăm să ne dea altcineva ce pică de la masa invitaţilor. Vor fi oportunităţi”, a afirmat Mircea Geoană.
Referitor la referendumul care a avut loc în Republica Moldova, Geoană a afirmat că „e un moment epocal, un moment istoric, care va conduce la o Republică Moldovă integrată în Europa”.
„Miza integrării europene a Republicii Moldova este mai mare decât dimensiunea sau relevanţa strategică a acestei mici ţări. De modul în care Occidentul reuşeşte să susţină Ucraina să izbândească în război, şi să poată să ţină o ţară ca Republica Moldova, şi Georgia şi Balcanii de Vest pe drumul european va depinde conturul acestui ciclu istoric pentru continentul nostru. Vreau ca şi România, care are o relaţie unică cu Republica Moldova, putem să facem mult mai mult şi mai bine. Rolul României este gigantic în acest lucru, inclusiv în coordonarea Occidentului pentru a face ca resursele importante din Occident pentru Republica Moldova să fie folosite mai eficient, mai strategic, cu consecinţe politice mai favorabile Republicii Moldova”, a mai spus Mircea Geoană, în discursul de la Forumul Economic Trilateral.
De asemenea, în calitate de candidat independent la Preşedinţia României, Mircea Geoană va participa, la Iaşi, la o dezbatere cu cetăţenii judeţului prilejuită de lansarea ofertei politice – „Angajamentul Meu pentru România”.