George Simion, ales preşedinte al AUR, la primul Congres al partidului, unde presa a fost ţinută la distanţă

Delegaţii la Congresul extraordinar al AUR l-au ales, duminică, pe George Simion ca preşedinte al partidului, scrie Agerpres.

Au fost înregistrate 784 de voturi în favoarea moţiunii lui George Simion.

Pentru funcţia de preşedinte al AUR au candidat George Simion, cu moţiunea „România bogată: creştină şi democrată” şi Dănuţ Aelenei, cu moţiunea „Mai multă democraţie”.

Pentru moţiunea propusă de Dănuţ Aelenei au votat 38 de persoane.

Din echipa cu care a candidat George Simion fac parte, printre alţii, Claudiu-Richard Târziu – preşedinte CNC, Sorin Lavric – preşedinte Senat AUR, Marius-Dorin Lulea – prim-vicepreşedinte, Cristian David – secretar general, precum şi Adrian-George Axinia, Dan Tanasă, Gianina Şerban, Raluca-Elena Amariei, Robert Alecu şi Valeriu Munteanu – vicepreşedinţi.

Presa a fost ţinută la distanţă pe tot parcursul lucrărilor Congresului, oficiali ai partidului informând ziariştii că vor avea acces doar la anumite momente ale evenimentului, asta în condiţiile în care AUR a acuzat de-a lungul timpului faptul că este ignorat de media sau că este prezentat în mod nefavorabil.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare