George Simion: De astăzi începând se instaurează dictatura generalului Ciucă în România

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat miercuri, în plen, că se instaurează ‘dictatura generalului Ciucă’ în România, iar modificările ce urmează să fie aduse regulamentului forului legislativ reprezintă ‘un pumn în gura Opoziţiei’.

‘Încă avem voie să luăm cuvântul în Camera Deputaţilor. De mâine încolo o să fie limitat timpul în plen, în comisii, o să ni se spună de unde putem filma şi de unde nu, de parcă regulamentele acestei instituţii nu specifică clar faptul că şedinţele sunt publice. Presa are voie să filmeze şi să fie prezentă aici abia după ce primeşte acordul Biroului permanent, o instituţie eminamente politică. (…) Un coleg a spus că ne apropiem de un regim totalitar şi voi ce faceţi? Îi confirmaţi această acuză. (…) E o zi tristă pentru democraţia din România, pentru că interziceţi filmările, să nu vadă tot românul cum se uită unii dintre colegi pe site-uri porno’, a susţinut Simion, la dezbaterea hotărârii care modifică Regulamentul Camerei Deputaţilor.

El a adăugat că toată ţara trebuie să îi vadă pe parlamentari ‘cum se uită la filme porno şi cum votează pentru pensii speciale şi cum primesc indemnizaţii de 10.000 – 15.000 per total’.

‘Atât plăteşte contribuabilul român pe cap de parlamentar şi v-a deranjat că am filmat lucrul ăsta şi, sub pretextul unor aşa-zise violenţe, voi interziceţi filmarea. Scoateţi prevederile legate de filmare, lăsaţi violenţele, lăsaţi injuriile de care vă faceţi cu toţii vinovaţi. (…) Să vă fie ruşine pentru ce faceţi astăzi, aici, în Camera Deputaţilor. Puneţi pumnul în gură Opoziţiei. (…) De astăzi începând se instaurează dictatura generalului Ciucă în România’, a afirmat copreşedintele AUR.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare