Liderul AUR, George Simion, a declarat joi, la Ploieşti, că în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din 2024 vor fi reprezentanţii PSD şi ai AUR, punctând că partidul pe care îl conduce „nu bate palma cu sistemul”.
„Am văzut două Românii – România urbană, care serveşte cafeaua dimineaţă pe stradă, şi România care nu are bani de pâine. Trebuie să încetăm să avem două Românii. Am văzut tragediile care au avut loc în azilele groazei, la Botoşani, la 2 Mai, la Crevedia (…). Toate au un numitor comun – conducerea de 33 de ani a ţării care a fost reprezentată de PSD. În Voluntari conduce PSD-ul, în Botoşani conduce PSD-ul, în Crevedia conduce PSD-ul, în Caracal conduce PSD-ul. În turul doi de alegeri prezidenţiale vor fi reprezentanţii PSD şi ai AUR. (…) E de datoria noastră să încercăm să coagulăm forţele de opoziţie reale”, a spus Simion.
El a punctat că AUR „nu bate palma” cu sistemul, iar nicio persoană „cu un pedigree legat de PSD” nu va fi candidat din partea AUR.
„Nimeni cu un pedigree legat de PSD nu va fi reprezentantul nostru pentru Ploieşti sau pentru Consiliul Judeţean Prahova. Avem alte gânduri, alte ţinte, şi dacă mai toţi care au fost în lumea politică ne dau târcoale şi aici în judeţ şi în alte judeţe, e un fenomen cumva normal, obişnuit, vrem să îi asigurăm pe toţi prahovenii că nu batem palma cu sistemul şi o să ne luptăm. Facem opoziţie şi în Prahova cum facem la nivel naţional şi, din 2024, de la finalul anului, sperăm să avem cât mai multe guvernări locale şi parlamentare”, a adăugat George Simion.
Liderul AUR a spus şi când vor fi anunţaţi candidaţii pentru primăriile municipiilor de judeţ.
„Vom începe anunţarea candidaţilor în toate municipiile reşedinţă de judeţ după ce e anunţat candidatul la Primăria Bucureşti, acest lucru va avea loc pe 10 octombrie. La Murighiol va avea loc o şedinţă foarte importantă de conducere şi o conferinţă naţională cu privire la alegerile din 2024, unde sunt invitaţi liderii filialelor judeţe. Este la sfârşitul săptămânii viitoare şi acolo vom lua deciziile legate de un program al anunţării candidaţilor”, a mai afirmat acesta.
Sursa: AGERPRES