George Simion, președintele AUR, respinge condiționarea aderării la Schengen de primirea de imigranți din Austria

Președintele AUR, George Simion, a răspuns acuzațiilor lansate de premierul Marcel Ciolacu în urmă cu o seară, subliniind că România nu trebuie să accepte condiționări pentru aderarea la Schengen, în special în ceea ce privește primirea de imigranți din Austria.

 

„Premierul Marcel Ciolacu a lansat niște atacuri gratuite, nefondate, la adresa mea și a AUR. Îl invit pe premierul Ciolacu să vadă, poate îi traduce cineva din cabinetul dumnealui din Financial Times, sursa afganilor. Părea că nu știe că Austria ne-a impus o cotă de imigranți și că ar fi cota aia mică, mică, chiar mai mică decât cei 5.000 de migranți pe care și i-a asumat cu câțiva ani în urmă Klaus Iohannis”, a spus liderul AUR.
Acesta a subliniat că „nu președintele AUR dezinformează, nu președintele AUR George Simion a creat atacuri cu bombă în marile capitale europene, ci migrația ilegală, fenomen care vine să lovească însăși civilizația europeană și toate valorile în care noi credem”.
Președintele AUR i-a criticat pe „oamenii nebuni care promovează” asemenea lucruri, subliniind că AUR are un răspuns clar: „Nu vrem un așa-zis simulacru de Schengen dacă vine la pachet cu migranți ilegali din Afganistan. Să și-i țină ei acolo, că tot i-au primit cu brațele deschise în urmă cu ceva ani. Nu avem nevoie de așa ceva. Vrem ca drepturile noastre să fie respectate. Nu vrem o condiționare a drepturilor noastre. Nu există așa ceva cu primire treptată sau doar deschiderea spațiului aerian. Cel mai mult din chestiunea asta suferă transportatorii români, suferă economia României, iar granițele terestre trebuie deschise”.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare