Copreşedintele AUR, deputatul George Simion, a înaintat o solicitare Comisiei parlamentare comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, în care cere lămuriri despre Florian Coldea, dacă acesta mai este ofiţer activ în cadrul acestui serviciu, potrivit Agerpres.
„Am făcut o solicitare către Comisia pentru controlul activităţii SRI să ne spună dacă domnul Florian Coldea mai este sau nu ofiţer activ şi ce treabă are domnul Coldea cu partidul AUR, pentru că de aproximativ o săptămână domnul Coldea împreună cu nişte jurnalişti au făcut un fel de task-force ca să se ocupe de AUR. Asta înseamnă poliţie politică şi securitate şi să spună domnul Hellvig (n.r. directorul SRI) ce ştie despre domnul Coldea. Înţelegeam că nu putem participa la şedinţe, dar vrem să transmitem un mesaj colegului nostru din AUR, membru în Comisia SRI. Probabil că e singurul, dintre toţi membrii Comisiei, care nu este ‘acoperit'”, a afirmat Simion.
Întrebat pentru ce este acest „task-force”, Simion a răspuns: „Ca să fabrice sau să găsească pentru AUR diferite chestiuni prin care să putem fi denigraţi. Trebuie să se ocupe instituţiile statului: Autoritatea Electorală Permanentă, Procuratura, nu este treaba serviciilor de informaţii. Dar poate domnul Coldea face asta ‘privat’ şi nu o face ca reprezentant al SRI. Trebuie lămurite lucrurile. Avem şi noi sursele noastre”.
Simion a menţionat că deputatul AUR Dorel Acatrinei, membru în Comisia pentru controlul activităţii SRI, este „singurul din Comisie care nu este ‘acoperit’, pentru că „aşa pare din informaţiile din spaţiul public”.