George Soros atenţionează că civilizaţia ”ar putea să nu supravieţuiască” războiului din Ucraina

Miliardarul american George Soros a atenţionat marţi că civilizaţia „ar putea să nu supravieţuiască” războiului din Ucraina, apreciind totodată că Europa ar putea fi într-o „poziţie mai puternică” decât crede în ceea ce priveşte gazul rusesc, informează AFP, preluată de Agerpres.

„Invazia (Ucrainei de către Rusia) a fost poate începutul celui de-Al Treilea Război Mondial şi civilizaţia noastră poate să nu-i supravieţuiască”, a declarat Soros într-un discurs susţinut în cadrul unui dineu pe care el îl organizează în mod tradiţional la Davos (Elveţia), în marja reuniunii Forumului Economic Mondial.

„Cel mai bun şi singurul mod de a ne proteja civilizaţia este de a-l învinge pe (preşedintele Vladimir) Putin cât mai repede posibil”, a subliniat Soros.

Una dintre armele utilizate de ţările occidentale constă într-o serie întreagă de sancţiuni economice împotriva Moscovei. Uniunea Europeană (UE) are însă probleme în a se pune de acord asupra ultimului pachet de măsuri, pentru că unele ţări membre sunt foarte dependente de hidrocarburile ruseşti pentru aprovizionarea lor în energie şi sunt reticente în a adopta noi sancţiuni.

„Eu cred că Putin este foarte inteligent şi într-un fel îi dictează Europei, ameninţând cu tăierea gazului. Însă în realitate dosarul lui este mai puţin solid decât crede el”, a declarat George Soros

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare