Germania ridică interdicţiile de intrare pentru turiștii din Regatul Unit, Portugalia şi India. Această măsură luată de Institutul Robert-Koch (RKI) pentru controlul bolilor vizează de asemenea Rusia şi Nepalul. Măsura va intra în vigoare miercuri, a precizat institutul.
De asemenea, vizitatorii care sunt complet vaccinați nu vor fi obligați să stea în carantină.
Persoanele nevaccinate vor fi obligate să stea în carantină de până la 10 zile, cu posibilitatea de a ieși mai devreme cu un test negativ în a cincea zi.
Cele cinci țări au fost clasificate până acum ca zone periculoase din cauza variantelor de virus care au fost identificate pentru prima dată în India.