Șeful Serviciului de informații interne al Germaniei, Hans-Georg Maassen, a afirmat că instituția pe care o conduce consideră că ambasada Coreei de Nord din Berlin ar fi folosită de regimul lui Kim Jong-un pentru obținerea de echipament necesar programelor nuclear și balistic defășurate de Phenian.
„Am constatat că au avut loc multe activități de achiziții“ prin intermediul ambasadei, a declarat șeful Oficiului federal pentru protecţia Constituţiei (BfV), Hans-Georg Maassen, într-un interviu acordat postului public german de televiziune ARD, ce urmează să fie difuzat luni.
„Din punctul nostru de vedere, acestea erau pentru programul de rachete, dar, în parte, și pentru programul nuclear“, a mai spus Maassen în cadrul acestui interviu din care au fost publicate câteva fragmente.
Potrivit lui, componentele în cauză ar putea fi utilizate atât în industria civilă, cât și în cea militară, însă natura lor exactă nu a fost precizată.
Indiciile privind astfel de achiziții ar fi fost obținute de BfV în anii 2016 și 2017, conform unei investigații a ARD, a notat ndr.de. Totodată, în 2014, un diplomat nord-coreean ar fi încercat să obțină echipament utilizat în dezvoltarea armelor chimice.
„Când observăm astfel de lucruri, le oprim. Dar nu garantăm că identificăm și blocăm fiecare tentativă“, a declarat Maassen.