Gheorghe Pecingină (PNL): Din păcate, avem cea mai crescută rata de sărăcie și excluziune socială din UE, de 34,4%

Deputatul Gheorghe Pecingină (PNL), secretar al Comisiei de Buget Finanțe a Camerei Deputaților, afirmă că din păcate avem cea mai crescută rata de sărăcie și excluziune socială din UE, de 34,4% față de media europeană, de 21,7%, iar pentru a reduce precaritatea, avem nevoie de inițiative care să aducă la masă experți și decidenți politici. 
  • ”Creșterea nivelului de educație financiară și digitală, indiferent de categoria de vârstă, promovarea prevederilor legislative referitoare la conturi curente cu taxe zero pentru consumatorii vulnerabili – care reprezintă, din păcate, jumătate dintre clienții băncilor din România -, un set de politici de încurajare a persoanelor din mediul rural de a alege plățile cu cardul sau extinderea posibilităților de a achita online taxele și impozitele”, spune deputatul Gheorghe Pecingină.

El arată că sunt doar câteva dintre propunerile avansate de specialiștii prezenți la workshopul cu tema „Incluziunea financiară și categoriile vulnerabile din România”, organizat de Institutul Aspen România (AIR), sub egida Aspen New Economy & Society, la care am participat în calitate de secretar al Comisiei de Buget Finanțe a Camerei Deputaților.

  • ”Din păcate, avem cea mai crescută rata de sărăcie și excluziune socială din UE, de 34,4%, față de media europeană, de 21,7%. Iar pentru a reduce precaritatea, avem nevoie de astfel de inițiative care să aducă la masă experți și decidenți politici. Doar în acest fel putem ajunge la cele mai bune soluții pentru români, în special pentru categoriile vulnerabile. Da, avem nevoie de incluziune sociala . Și da, trebuie să profităm de toate oportunitățile economice pentru a reuși”, afirmă Pecingină.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare