Ghinea îl acuză pe ministrul Boloș că a supus dezbaterii publice o ordonanţă care prevede slăbirea mecanismelor de control al banilor din PNRR

Coordonatorul Departamentului de politici publice al USR, Cristian Ghinea, îi reproşează ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, că a supus dezbaterii publice o ordonanţă care prevede slăbirea mecanismelor de control al banilor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Într-o postare pe Facebook, Ghinea precizează că prin acest proiect ar urma să fie eliminate „verificările complete” privind dubla finanţare şi că aceste verificări se vor realiza „prin eşantionare”. Ghinea adaugă că, în aceste condiţii, ar urma să fie verificaţi doar unii dintre beneficiari.

„Ordonanţa schimbă mecanismul de management al PNRR. România tocmai ce a cerut în mai 3,6 miliarde de euro în prima cerere de plată – care cuprinde şi jaloanele privind sistemul de management şi control. Adică la început trebuie să arătăm că am creat un sistem clar şi stabil de cum cheltuim banii. Apoi vin banii. Doar că nu l-am făcut. Boloş a zis că banii vor veni în iulie. A ratat acest termen. MIPE şi STS nu au făcut sistemul IT capabil să arate beneficiarii finali ai banilor din PNRR. Situaţia e cam urâtă pentru România condusă de iresponsabili. Ce face Boloş în acest context? Ce urgenţe are Marcel al nostru fix acum când aşteaptă verde ca să primească banii? Elimină verificările complete privind dubla finanţare. Aşa, pe sub masă, fără să scrie în nota de fundamentare, trebuie să te prinzi comparând texte, Boloş adaugă două cuvinte: ‘prin eşantionare'”, precizează fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Pe de altă parte, el atrage atenţia asupra faptului că eşantionarea poate fi „trucată”, iar în acest fel unii beneficiari vor putea obţine finanţare „şi din PNRR, şi de la buget, şi eventual şi din alt proiect european”.

„Prin altă şmecherie similară, Boloş elimină controalele pentru achiziţii la beneficiari privaţi. Asta e o nebuloasă veche a fondurilor europene. Dacă ai bani europeni, trebuie să ţii o evidenţă a achiziţiilor, să poţi justifica cum ai cheltuit banii. Aici e o zonă unde ANI nu intră, pentru că ANI se ocupă doar de instituţii de stat. Cum a fost nevoie ca cineva să îşi asume asta în PNRR, am asumat că o face MIPE. Boloş scoate acum propoziţia respectivă din ordonanţă. Cine mai face verificările care sunt obligatorii a fi făcute? Nimeni”, adaugă el.

USR îi cere premierul Nicolae Ciucă lămuriri pe acest subiect, apreciind că proiectul de OUG denotă „incompetenţă” sau reprezintă un „sabotaj”.

„Cerem premierului Ciucă să lămurească dacă Marcel Boloş comite un sabotaj sau pur şi simplu nu se pricepe. Când Comisia e cu lupa pe tine pentru că nu poţi asigura un control eficace, să dai o ordonanţă să slăbeşti şi mecanismele de control existente e sabotaj sau incompetenţă”, afirmă Ghinea.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare