Ghinea (USR): Eu, personal, mi-aș tăia mâna decât să votez un premier Predoiu

USR nu are ce ‘să facă’ la guvernare fără un program de reforme foarte clare, a declarat miercuri senatorul Cristian Ghinea, care a susținut că, personal, și-ar ‘tăia mâna’ decât să-l voteze premier pe Cătălin Predoiu.

‘Poziția noastră este la fel de clară ca și până acum, Comitetul Politic a decis în unanimitate că vom colabora cu PNL în continuare, că trebuie să fim solidari cu premierul Bolojan și că refuzăm să negociem cu PSD în acest moment. Singura modalitate de a colabora cu PSD ar fi să fie tot premierul Bolojan, să ne întoarcem la programul de guvernare, să vedem ce se poate face, dacă vrem să refacem această coaliție așa-zis proeuropeană, dar este foarte greu în contextul a ce s-a întâmplat ieri’, a afirmat Ghinea, la Parlament.

Întrebat dacă și USR ia în calcul să intre în opoziție din acest moment, el a spus: ‘Concluzia logică asta este, în mod evident, adică fără un program de reforme foarte clare nu avem ce să facem la guvernare și cu acest PSD și turbat, pe de o parte, și care e pe cai mari după moțiune nu văd cum am face reforme la guvernare, iar participarea USR la o coaliție și un Guvern nereformist ar fi sinucidere politică’.

‘Deci, eu, personal, prefer să mergem în opoziție decât să ne sinucidem politic pentru o asemenea guvernare’, a transmis parlamentarul.

El a adăugat că i-ar aduce un reproș președintelui Nicușor Dan că nu a intervenit la timp în problemele din coaliția de guvernare.

‘Nicușor Dan a fost nașul politic al acestei coaliții și, după ce a nășit-o, a fost complet dezinteresat în funcționarea ei. E mult prea târziu să intervină, ar fi trebuit să o facă mai devreme pentru că problemele nu au început de azi de ieri, au fost luni de zile în care PSD nu a vrut să îndeplinim programul de guvernare, gândiți-vă la discuția cu listarea companiilor de stat la bursă care apare în programul de guvernare, deci, practic, după ce a nășit coaliția, a fost complet absent. Ãsta este un reproș pe care i l-aș aduce. Acum ar trebui să refacem coaliția cu Bolojan premier, în jurul acelui program de guvernare sau să mai schimbăm ceva la el, dacă e de făcut’, a explicat Cristian Ghinea.

În opinia sa, analiza lui Nicușor Dan potrivit căreia se urmărește formarea unei coaliții proeuropene este ‘falsă’, pentru că ‘PSD nu este un partid proeuropean’.

‘Trebuie să avem alternative pentru o guvernare reformistă, că asta ar însemna o guvernare minoritară, că asta ar însemna o guvernare sprijinită de o parte dintre suveraniști, sunt fel de fel de alternative. Să facem o obsesie din a reface coaliția cu PSD cum propune Nicușor Dan este o idee foarte proastă’, a menționat senatorul USR.

Pe de altă parte, el a susținut că în ședința de marți a conducerii PNL a fost ‘un puci nereușit’.

‘Eu cred că ieri am asistat la un puci nereușit în PNL, pentru că, imediat după moțiunea de cenzură, domnul Predoiu a sărit repede la presă să se învârtă pe sine însuși ca premier. În mod coordonat, mai mulți lideri, susținuți sau coordonați de Thuma din PNL, au ieșit pe Facebook, ceea ce în ședința liderilor PNL a provocat stupoare, nervi și a avut efecte contrare: s-au solidarizat cu Ilie Bolojan, asta este ce mi-au spus mai mulți lideri PNL azi. Adică a fost un puci coordonat și de Predoiu și care a eșuat. (…) Eu, personal, mi-aș tăia mâna decât să votez un premier Predoiu. Predoiu este cel mai uselist dintre miniștrii PNL actuali și care au participat la toate mizeriile făcute de Ciolacu și de Ciucă: aruncarea în aer a bugetului și legile justiției. Deci, dacă USR vrea să voteze un premier Predoiu fără mine, dar nu cred că USR ar face așa ceva, pentru că îi știu pe colegii mei și am încredere în ei, nu vom vota un premier Predoiu’, a completat Ghinea.

Conform acestuia, varianta unui Guvern tehnocrat s-a dovedit ‘un experiment eșuat’, deoarece tehnocrații nu fac reformă, ci doar oamenii politici.

‘În acest moment, în Parlament, USR plus PNL sunt mai mult decât PSD. (…) Dacă noi menținem această solidaritate între USR și PNL condus de Bolojan reprezentăm o forță politică redutabilă și trebuie să se facă jocurile în jurul acestui pol. PSD vrea să fie buricul pământului, (…) PSD trebuie să înțeleagă că nu mai este centrul scenei politice. Centrul scenei politice este această forță USR – PNL care are cele mai multe mandate în Parlament’, a mai spus Cristian Ghinea.

Potrivit acestuia, PNL și USR se îndreaptă ‘inevitabil’ spre o alianță în 2028. ‘Depinde de colegii din PNL dacă vor să facă parte din această alianță sau o să facem ceva cu domnul Bolojan separat. Pe termen mediu și lung, forțele reformiste din PNL și USR trebuie să colaboreze pentru că doar așa schimbăm România’, a susținut Ghinea.

El a mai menționat că USR ar dori și alegeri anticipate. ‘Și USR și PNL Bolojan cresc în sondaje pentru că oamenii și-au dat seama că Ilie Bolojan susținut de USR reprezintă o forță reformistă’, a explicat Cristian Ghinea.

Sursa: AGERPRES

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Lumeapolitica.ro

Loading RSS Feed

Articole Similare