Gianina Serban (AUR): Concluziile după primul an de Caravana Medicală sunt clare, mulți români nu își permit consultații medicale și au nevoie de ajutor

În condițiile în care sistemul sanitar din România se confruntă cu provocări majore, inclusiv subfinanțare cronică și spitale într-o stare deplorabilă, proiectul Spitalul Mobil AUR a devenit un colac de salvare pentru zeci de mii de români din întreaga țară, transmite Gianina Serban, deputat AUR Ilfov.

Proiectul lansat de Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) în 2023 continuă să ofere românilor acces la servicii medicale și în acest an, arată sursa citată.

AUR a reluat în luna iulie proiectul Spitalului Mobil AUR prin campania de servicii oftalmologice gratuite, în cadrul căreia românii primesc consultații optometrice gratuite și, dacă este cazul, ochelari de vedere, atât pentru vederea la distanță, cât și pentru citit.

Campania „Ochelari gratis pentru toți românii” a început pe 1 iulie: ”Ne propunem să oferim consultații optometrice gratuite și ochelari gratis tuturor românilor care au nevoie, atât în cadrul Caravanei Medicale, cât și în centrele regionale. În acest sens au fost constituite șapte centre regionale pentru consultații oftalmologice.”, completează sursa citată.

Rezultate obținute până acum, de la reluarea activității Spitalului Mobil AUR, în centrele regionale și cabinetele itinerante sunt următoarele:

– Bacău: 1.714 consultații, 1.218 ochelari distribuiți;

– Brașov: 2.905 consultații, 2.882 ochelari distribuiți;

– Cluj: 1.402 consultații, 1.376 ochelari distribuiți;

– Constanța: 4.628 consultații, 4.204 ochelari distribuiți;

– Craiova: 1.520 consultații, 650 ochelari distribuiți;

– Iași: 1.597 consultații, 772 ochelari distribuiți;

– Timișoara: 1.590 consultații, 1.362 ochelari distribuiți.

În total, în cadrul campaniei „Ochelari gratis pentru toți românii” s-au oferit 15.356 de consultații și s-au distribuit 12.464 perechi de ochelari de vedere gratuit. Aceste cifre subliniază impactul semnificativ pe care acest proiect îl are.

Începând din această lună românii pot merge și la sediul regional de la Brăila, precum și în cabinetele itinerante din județele Ialomița și Bistrița Năsăud. De asemenea, cei aflați pe litoral pot beneficia de serviciile oferite de punctele AUR.

La aceste cifre se adaugă cei 11.000 de pacienți care au fost consultați în cabinetele de oftalmologie ale Caravanei Medicale AUR.

În prima parte a proiectului Spitalului Mobil AUR au fost consultați 21.002 de pacienți și s-au efectuat în total peste 47.000 de investigații și peste 14.300 de analize. 1.577 de români au beneficiat de consultații stomatologice, iar 11.132 au efectuat EKG.

Caravana Medicală AUR a reunit până acum 534 de medici, 745 de asistenți, 113 optometriști și 63 de medici rezidenți, care au lucrat în regim de voluntariat pentru a face bine românilor. Au fost efectuate inclusiv operații de cataractă. Pe parcursul unui an, Caravana a ajuns în 38 de județe și 117 localități.

Spitalul Mobil va continua să ajungă în toate județele României

Concluziile după primul an de Caravana Medicală sunt clare: mulți români nu își permit consultații medicale și au nevoie de ajutor, iar AUR pare să fie singurul partid politic din România preocupat de acest lucru.

”AUR nu se oprește aici! Spitalul Mobil va continua să ajungă în toate județele României, asigurând astfel accesul la servicii medicale de bază și ochelari de vedere gratuit pentru cât mai mulți români. Prin această campanie, AUR dorește să demonstreze că, prin voință politică și organizare eficientă, se pot găsi soluții concrete pentru problemele cronice ale sistemului de sănătate din România.”, arată Șerban.

Astfel, campania continuă cu angajamentul ferm de a oferi sprijin și soluții celor care au nevoie, în toate colțurile țării.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare