Numărul infracţiunilor de furt înregistrate în judeţul Giurgiu în 2021 a crescut cu aproximativ şase procente faţă de anul anterior, aproximativ 15% din totalul furturilor fiind înregistrate din societăţi comerciale.
‘ Infracţiunile de furt înregistrează o creştere cu 5, 6 procente în anul 2021 când au fost înregistrate 1.133 de cazuri de furt faţă de 1.073 de cazuri în anul 2020. Furtul din locuinţe a scăzut cu 18 fapte faţă de anul anterior, iar cel din gospodării a crescut cu zece fapte’, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă pentru prezentarea evaluării activităţii IPJ Giurgiu în anul 2021, şeful instituţiei, Ionuţ Bogdan Dana.
Şeful Serviciului de Ordine Publică, Marian Bratu, a declarat că din totalul de 1.133 de cazuri de furt 157 au fost din societăţi comerciale.
Furtul din buzunare a crescut cu 16 fapte, furtul de autoturisme a crescut cu cinci fapte, furtul din autoturisme a crescut cu 26 de fapte, iar faptele de distrugere au înregistrat o creştere cu 7,6%, de la 578 de cazuri înregistrate în 2020, la 622 de cazuri în 2021.
Infracţiunile de tâlhărie au scăzut de la 14 la şapte fapte în ultimul an şi în 2021 au fost înregistrate două infracţiuni de mare violenţă, respectiv omor, cu autori identificaţi, în anul 2020 fiind înregistrată o tentativă de omor. AGERPRES( AS- Camelia Bigan, editor: Antonia Niţă)
Sursa: PRESSONLINE