Giurgiu: Percheziţii la persoane fizice şi juridice într-un dosar de abuz în serviciu

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, efectuează luni percheziţii domiciliare în judeţ la domiciliile unor persoane fizice şi juridice, precum şi la sediul unei instituţii publice într-un dosar cu privire la infracţiuni de abuz în serviciu, notează Agerpres.

„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, pun în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Giurgiu, la domiciliile unor persoane fizice şi juridice, precum şi la sediul unei instituţii publice, Primăria Stăneşti, în vederea documentării şi probării activităţii infracţionale.

În dosar sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public ar fi obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi fals material în înscrisuri oficiale”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Giurgiu.

Aceeaşi sursă informează că se desfăşoară cercetări cu privire la modalitatea presupus nelegală în legătură cu obţinerea unor contracte de achiziţii de către o instituţie publică privind executarea unor lucrări şi decontarea acestora către un operator economic, în baza unor documente nereale.

La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu vor fi citate 12 persoane, în vederea audierii, în calitate de martori.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare