Gorghiu, atac dur la social-democraţi: Eu cred că PSD are în continuare acea pornire de a acapara toată puterea

Alina Gorghiu, ministru al Justiţiei şi unul dintre liderii liberali, afirmă că, în opinia sa, PSD nu îi va permite lui Marcel Ciolacu să nominalizeze un prim-ministru de la alt partid în cazul în care va fi ales preşedinte al României. ”Vedeţi PSD lăsându-l pe Marcel Ciolacu să dea premierul altui partid? Vorbim serios. Eu nu. Eu cred că încă PSD are acea pornire care se materializează întotdeauna de a acapara toată puterea”, susţine Gorghiu, scrie news.ro.

”Eu ştiu atâta despre PSD: că nu împarte puterea. Îl aud pe premierul Marcel Ciolacu… O să discutăm după alegeri şi o să vedeţi că reţeta PSD este aceeaşi, şi anume că îşi doresc tot, o să vedeţi că declaraţiile de campanie rămân declaraţii de campanie. Marcel Ciolacu poate îşi doreşte să pună premier de la alt partid. Dumneavoastră vedeţi PSD lăsându-l pe Marcel Ciolacu să dea premierul altui partid? Vorbim serios. Eu nu. Eu cred că încă PSD are acea pornire care se materializează întotdeauna de a acapara toată puterea, de a lua tot”, a afirmat Alina Gorghiu, vineri seară, la Antena 3.
Ea a explicat că rotativa s-a produs ”prin demisia lui Nicolae Ciucă”.
”Nu s-a pus problema să cedeze Marcel Ciolacu poziţia de premier. Am cedat-o noi”, a adăugat Gorghiu.
Marcel Ciolacu afirma, recent, că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale va desemna prim-ministru de la alt partid, nu de la PSD.
”Dacă voi câştiga, o să am o discuţie cu membrii PSD şi voi desemna prim-ministru de la alt partid. S-a dus vremea şi provocărilor ultimilor ani au nevoie de o stabilitate politică şi toată lumea trebuie să fie reprezentată. S-a dus vremea ca un singur om să aibă toată puterea. Am mai avut, şi-a mai dorit cineva guvernul meu şi am văzut ce a ieşit”, a declarat Marcel Ciolacu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare