Gorghiu, la Conferința de alegeri a PNL Gorj: Brătienii au știut să asigure stabilitatea guvernării. La fel se întâmplă și astăzi

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a felicitat activitatea PNL Gorj de până acum și speră ca organizația să reușească să își păstreze „echilibrul și progresul” și pe viitor.

„Vă transmit gânduri bune și din partea liberalilor argeșeni. Am fost alaltăieri la Florica, cu colegii mei din Argeș. Pentru că s-au împlinit 95 de ani de când Ion I.C. Brătianu a trecut la cele veșnice. A fost un moment bun pentru a reflecta ce a însemnat de-a lungul timpului o guvernare liberală de succes.

Și în istoria României, toate guvernările care au livrat rezultate pentru români au avut o puternică componentă liberală.

Care a fost secretul acestui succes? Brătienii au știut să asigure stabilitatea guvernării.
La fel se întâmplă și astăzi. S-a împlinit, ieri, un an de guvernare al Cabinetului condus de premierul liberal, președintele PNL, Nicolae Ciucă.

  • Vă rog să vorbiți public despre realizările din ultimul an… Nu pentru că ne-au murit lăudătorii, dar trebuie să reacționăm atunci când se aruncă în spațiul public multe lucruri neadevărate, denaturate…
  • Gorjenii, indiferent de simpatiile politice, românii de pretutindeni trebuie să știe că actuala guvernare a oferit înainte de toate stabilitate, seriozitate, siguranță și echilibru. Și că România este în rând cu cele mai puternice democrații.

MCV va fi istorie! Parcurgem acum și pașii necesari pentru aderarea la OCDE. Și suntem aproape de finalizarea unui alt proiect pe care românii și-l doresc mult: aderarea la spațiul Schengen.

Uitați-vă la evoluția pensiilor! Și aici se văd rezultate.

Am majorat pensiile:

– La 1 septembrie 2020, când punctul de pensie a crescut cu 14%.
– Dar și la 1 ianuarie 2022, când punctul de pensie s-a majorat cu 10%.

  • Acum, o facem din nou, de la 1 ianuarie 2023, prin creșterea punctului de pensie la 12,5%! La care se adaugă sprijinul care se dă în continuare pensionarilor cu venituri mai mici de 3000 de lei.
  • Alocațiile de stat pentru copii vor fi și ele majorate și, la fel, salariul minim pe economie… Pentru că, măsurile economice pe care le-a luat guvernele liberale le-au luat an de an au asigurat creștere economică.

De asta, sprijinim mediul de afaceri prin susținerea investițiilor.

Și aici cifrele sunt relevante:

– 90 de miliarde lei, cel mai mare buget de investiții din ultimii 32 de ani.
– A crescut gradul de absorbție a fondurilor europene la 77%.
– 17,3 miliarde lei distribuiți prin programul „Sprijin pentru România”, cel mai ambițios program național de investiții.

Dar, aici, la Gorj, este o situație specială. Sunt diverse voci, care, profitând de interesul crescut al cetățenilor pe subiectul termocentralelor, lansează fake-news pentru a încerca să pescuiască în ape tulburi.

  • Adevărul este unul singur: guvernul PNL a salvat complexul energetic Oltenia, oferind 240 mil euro ajutor de stat în 2020, 240 mil euro în 2021 și 500 mil euro în acest an. Acum se investesc peste 900 de milioane de euro în Gorj și Dolj pentru a moderniza compania prin ajutor de stat aprobat de Comisia Europeană. Și asta nu e tot! Am lăsat special la final o veste primită recent! Scorul partidului la nivel național este unul bun.

Asta ne face să tragem o singură concluzie:

În ciuda panicii pe care o tot promovează unii și alții cu scop electoral, românii au apreciat echilibrul, rezonabilitatea premierului și a echipei sale. Ca și faptul că nu am răspuns PSD sau altor opozanți politici atunci când ne-au atacat fără motiv.

De aceea, fac apel la voi să țineți minte: de neînțelegerile dintre noi profită doar competitorii politici. Iar alegerile se socotesc pe cont propriu! Vom fi noi și ei!
Să nu vă speriați nici de crize, nici de inflație! Cu măsuri bune se depășesc. Nici de rotativă! Că PNL știe să facă politică. Singurul vostru dușman este lipsa de solidaritate!
De la Gorj îi anunț pe toți că PNL se pregătește serios pentru 2024!”, a spus Gorghiu.

Un senator si un deputat concureaza la sefia PNL Gorj; Fostul presedinte Dan Vîlceanu participa dar nu candideaza

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare