Dănuţ BIRĂU, Primarul Oraşului Târgu-Cărbuneşti, a depus vineri jurământul pentru cel de-al treilea mandat.
El a promis continuarea proiectelor începute dar și demararea unor proiecte noi și a unor finanțări noi, astfel încât jurământul pe care l-a depus să nu reprezinte doar vorbe în vânt ci un legământ pe care l-a luat, împreună cu Consiliul Local, cu seriozitate, față de locuitorii orașului.
În ultimii ani, zona Cărbunești a beneficiat de investiții directe private de peste 50-60 milionale de euro.
”E o zi importantă din viața noastră, este un nou început pentru fiecare dintre noi. Suntem, majoritatea dintre noi, cu ștate vechi, câțiva sunteți la primul mandat și vă urez bun venit în Consiliul Local.
Așa cum am încercat pe parcursul celor 8 ani să am o bună colaborare cu Consiliul Local, vă asigur că această colaborare va fi și în următorii patru sau cinci ani”, a spus primarul Dănuț Birău.
Birău a anunțat continuarea tuturor proiectelor începute, el arătând că vor aduce alte proiecte noi, alte finanțări, astfel încât jurământul pe care l-a depus să nu reprezinte doar vorbe în vânt și un legământ pe care l-au luat, cu seriozitate, față de locuitorii orașului.
”Pentru că a trecut aproape o lună de zile de când nu am mai avut ședințe de Consiliu Local, vă invit luni, la o ședință de îndată, pentru că avem o problemă foarte importantă de rectificare bugetară, cu acei bani pentru plata persoanelor cu handicap”, a mai spus primarul.