Un minor de 14 ani, elev al Şcolii Gimnaziale ‘Ecaterina Teodoroiu’ din municipiul Târgu Jiu, a fost identificat ca fiind cel care a apelat, miercuri, numărul 112 şi a anunţat că în incinta unităţii de învăţământ s-ar afla o bombă, autorităţile constatând ulterior că sesizarea a fost falsă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Corina Scurtu, a anunţat că, în urma verificărilor efectuate după evacuarea elevilor şi a profesorilor din şcoală, s-a constatat că sesizarea a fost una falsă, iar autorul este un elev de 14 ani.
‘Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au continuat activităţile investigative în cauza privind sesizarea de ameninţare cu bombă în incinta Şcolii Nr. 2, de pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, ocazie cu care au identificat persoana care a semnalat fapte ireale la numărul unic de urgenţă 112, ca fiind un tânăr, de 14 ani, din localitate. Cercetările se continuă într-un dosar penal pentru inducere în eroare a organelor judiciare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice’, a menţionat reprezentantul IPJ Gorj. AGERPRES / (AS – autor: Irina Poenaru, editor: Marius Frăţilă)
Sursa: PRESSONLINE