Grădina Senzorială înfiinţată pentru copiii cu nevoi speciale

Peste 30 de copii cu nevoi speciale vor beneficia de llla sediul Centrului de Recuperare şi Reabilitare al Fundaţiei Inimă de Copil din Galaţi, informează, marţi, reprezentantul asociaţiei, Marius Ţuca, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, Grădina Senzorială a fost realizată în cadrul proiectului „Emoţii, culoare, senzaţii, echilibru şi ‘unbutu’ pentru copiii cu dizabilităţi’, finanţat prin programul „În stare de bine”, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Investiţia a fost realizată cu ajutorul părinţilor, voluntarilor şi personalului din cadrul Fundaţiei Inimă de Copil.

Reprezentanţii fundaţiei susţin că Grădina Senzorială înseamnă o adaptare la condiţiile actuale impuse de situaţia pandemică, în care se recomandă ca activităţile cu un număr mai mare de persoane să se desfăşoare preponderent în aer liber.

Peste 30 de copii cu nevoi speciale vor fi beneficiarii acestui spaţiu multifuncţional, care va fi folosit pentru întâlniri de grup şi terapie în aer liber, iar pe fondul creşterii numărului de cazuri COVID şi a faptului că noile tulpini ale virusului atacă din ce în ce mai mult populaţia tânără, o alternativă la terapia în spaţii închise era mai mult decât necesară.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare