Grațiela Gavrilescu: Mai mulți români sunt îngrijorați de problema drogurilor (7%), decât de război (4%. Este un semnal de alarmă puternic pentru întreaga societate

Deputata PUSL Grațiela Gavrilescu afirmă că mai mulți români sunt îngrijorați de problema drogurilor (7%), decât de război (4%. Este un semnal de alarmă puternic pentru întreaga societate, spune aceasta, precizând că a susținut în Parlament un proiect de lege pentru înăsprirea pedepselor pentru traficanți și dealeri.
”Dintr-un recent sondaj CURS, rezultă că, după îngrijorările traiului de zi cu zi (inflație, pensii, salarii etc.) mai mulți români sunt îngrijorați de problema drogurilor (7%), decât de război (4%)…
Este un semnal de alarmă puternic pentru întreaga societate: părinți, educatori, instituții, ong-uri… Mie mi se pare că s-a cam așternut tăcerea, precum batista pe țambal, după furtuna care s-a iscat în vară! Ca reprezentanți ai PUSL, am susținut în Parlament un proiect de lege pentru înăsprirea pedepselor pentru traficanți și dealeri.
Poate că e nevoie să depun, împreună cu colegii mei umaniști, încă unul, prin care să incriminăm şi lipsa de acțiune a instituțiilor statului în domeniul combaterii consumului de droguri!… asimilabilă, dacă mă întrebați, cu complicitatea la astfel de infracțiuni!”, spune Grațiela Gavrilescu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare