Grațiela Gavrilescu, deputat PUSL anunță că în prima zi a acestei sesiuni parlamentare, am depus, alături de colegii umaniști, cu susținerea PSD, un proiect de modificare a Legii nr.143/2000 privind prevenirea si combaterea traficului si consumului ilicit de droguri.
- ”Dorim majorarea limitelor pedepselor prevăzute de actuala lege la până la 25 de ani și interzicerea unor drepturi, pe tot traseul drogurilor de risc.
- Dorim ca săvârşirea faptelor într-o instituţie de învăţământ ori în locuri în care elevii, studenţii şi tinerii desfăşoară activităţi educative, sportive, sociale sau în apropierea acestora, la maximul special de pedeapsă, prevăzut de lege, să se poată adăuga un spor de 5 ani.
Școlile, drumurile publice, cartierele noastre trebuie să (re)devină sigure!
Trebuie să ne apărăm copiii și tinerii de acest flagel!
Este o problemă de siguranță națională, care, cât mai curând, TREBUIE discutată ȘI în Consiliul Suprem de Apărare a Țării!”, spune Grațiela Gavrilescu.