Grațiela Gavrilescu(deputat PPU(social-liberal)), depre parada LGBT din Capitală: Nu acceptăm ca, în numele opțiunilor personale, să fie afectate drepturi cetățenești esențiale, pe baza cărora ne-am fundamentat identitatea ca popor și ne-am format individual

Legat de faptul că ”sâmbătă, în pre-ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, se anunță a avea loc, la București, pe trasee și la ore diferite, parada LGBD și o contramanifestație.Exact ca în viață: două orientări diferite, care nu se pot nici întâlni și nici înțelege!”, deputatul PPU(social-liberal) Grațiela Gavrilescu anunță printr-un comunicat de presă că PPU(social-liberal) este de acord cu opțiunile personale ale fiecărui cetățean în ceea ce privește viața privată.

”În același timp, însă, nu acceptăm ca, în numele opțiunilor personale, să fie afectate drepturi cetățenești esențiale, pe baza cărora ne-am fundamentat identitatea ca popor și ne-am format individual.

Indiferent de modă, de directive și decizii europene ori mai îndepărtate, nu renunțăm la valori precum credința, familia, educația tradițională, respectul pentru vârstnici ori grija nemărginită pentru copii.

Trăim vremuri grele și tulburi și orice neliniște în plus este prea mult!Ajung pandemia, incendiile, inundațiile, tornadele…”,se mai precizează în comunicatul de presă al PPU (social-liberal).

Grațiela Gavrilescu: În numele păcii sociale, al valorilor noastre și credinței fiecăruia dintre noi, facem un apel către toți concetățenii, participanți sau simpatizanți ai manifestărilor publice amintite, să dea dovadă de responsabilitate, înțelepciune, decență și respect pentru opiniile celorlalți și să nu maculeze , prin fapte și cuvinte reprobabile, marea sărbătoare de duminică.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare