Grecia iese de sub lupa Comisiei Europene

Grecia iese, după 12 ani, de sub supravegherea consolidată a Comisiei Europene, a anunțat premierul grec Kyriakos Mitsotakis, într-un discurs către naţiune, afirmând că este”o zi istorică pentru Grecia şi greci”, relatează AFP.

”Un ciclu de 12 ani care le-a adus durere cetăţenilor, a făcut economia să stagneze şi a divizat societatea se încheie. (…) Un nou orizont clar de creştere (economică), unitate şi prosperitate apare pentru toţi. (…) Avem o creştere (economică) puternică şi o scădere importantă a şomajului, cu 3%, faţă de anul trecut şi cu 5% din 2019”, a declarat premierul Kyriakos Mitsotakis.

Începând din 2010, trei planuri de salvare a Greciei – în valoare de 289 de miliarde de euro – au fost implementate de către creditori, care au cerut Atenei să ia măsuri de austeritate în vederea unei îmbunătăţiri a finaţelor publice ale ţării şi reumplerii conturilor.

În 2018 se încheia al treilea program, însă Comisia Europeană lansa apoi un regim de supraveghere consolidată a economiei greceşti, cu scopul de a verifica implementarea reformelor efectuate şi continuării privatizării.

Comisia Europeană se aşteaptă la o creştere economică de 4% în acest an în Grecia, în contextul în care media în zona euro ar urma să fie de 2,6%.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare