Grevă de avertisment la Agerpres; Mediasind: În perioada următoare vor avea loc şi alte acţiuni de protest

Federaţia Cultură şi Mass-Media FAIR-MediaSind şi Sindicatul Român al Jurnaliştilor MediaSind au organizat, marţi, o grevă de avertisment de două ore la Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, „pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra situaţiei grave în care se află instituţia din cauza subfinanţării cronice alocate de Guvern, ceea ce pune în pericol exercitarea misiunii publice de informare a publicului”.

Acţiunea s-a desfăşurat între orele 13,00 şi 15,00, în conformitate cu prevederile Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, fără întreruperea fluxului redacţional.

Greva de avertisment de la AGERPRES vine după acţiunile similare desfăşurate pe 1 octombrie la Societatea Română de Radiodifuziune şi pe 9 octombrie la Societatea Română de Televiziune.

Participanţii la greva de avertisment au purtat tricouri negre în semn de doliu pentru libertatea de exprimare, inscripţionate cu mesajul „Respect pentru cultură şi mass-media”. De asemenea, au fost afişate pancarte cu mesaje precum „Respect pentru AGERPRES, NU distrugeţi AGERPRES”, „Vrem salarii decente, jurnalismul este bun public”.

Într-un comunicat de presă, transmis la finalul protestului, reprezentanţii Federaţiei FAIR-MediaSind au anunţat că în perioada următoare vor avea loc şi alte acţiuni greviste: în perioada 21 – 25 octombrie – acţiuni de protest în faţa instituţiilor europene, iar în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie – mitinguri şi marşuri de protest.

„După data de 1 noiembrie 2024 este preconizată organizarea unei greve generale, împreună cu colegii din Societatea Română de Radiodifuziune, AGERPRES, Societatea Română de Televiziune şi jurnalişti freelanceri”, a informat sursa citată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare