Greva foamei de la CEO, a dat roade! Sediul rămâne la Târgu Jiu

Greva foamei de la CEO, a dat roade!
Sediul rămâne la Târgu Jiu

   Mutarea sediului Complexului Energetic Oltenia la Bucureşti a fost amânată! În şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor, ministerul Energiei a dat mandat de amânare până când se va face un studiu de impact.

mins energDacă nu existau cele două proteste la care au ieşit în stradă mii de oameni, dar şi acţiunile duse la extrem ale angajaţilor CE Oltenia şi ale unor politicieni, sediul era mutat. 20 de angajaţi ai companiei şi doi politicieni, Dan Vâlceanu şi Gheorghe Pecingină, au intrat în greva foamei, alături de ceilalţi mineri, care au recurs la această formă de protest, timp de o săptâmănă. După ce, pe rând, 4 dintre ei au ajuns la spital, ministrul Energiei Victor Grigorescu, a ajuns la Târgu Jiu, în miez de noapte, dar nu i-a convins pe protestatari să renunţe.

S-a încercat mutarea sediului pe ascuns

Mutarea sediului, în capitală, fusese deja votată la începutul lunii februarie de către Consiliul de Supraveghere. Hotărârea finală urma să fie luată de către AGA, dar între timp s-a aflat de această intenţie şi oamenii au protestat.

Minerilor şi energeticienilor le este teamă că dacă sediul va fi mutat în capitală, vor avea loc disponibilizări masive, iar sindicatele nu vor mai fi consultate. Restructurări de personal, vor avea loc oricum. În prima fază vor pleca acasă angajaţii care fac cerere pentru acest lucru şi vor primi între 2 şi 6 salarii compensatorii.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare