Liderul PSD, Sorin Grindeanu, l-a întrebat, duminică seară, pe premierul Ilie Bolojan, de ce nu a făcut plângeri la DNA sau la alte instituţii, dacă susţine că a găsit şobolani în cămara cu alimente şi el a aprins becurile. În replică, Ilie Boljan a precizat că a făcut sesizări de fiecare dată când s-au constatat lucruri de natură penală, dar sunt şi chestiuni de ”iresponsabilitate managerială”.
Grindeanu a afirmat, duminică seară, la Antena 3, că Ilie Bolojan ar fi trebuit să spună exact la ce companie se fură şi care este şobolanul X, Y sau Z.
”Dacă ai găsit şobolani, câte plângeri ai făcut la DNA, la instituţiile publice? Dacă ai găsit din ăştia care fac. Nu trebuie doar să construim imagine. Dacă ai găsit scurgeri la bugetul de stat, de ce nu ai ieşit să spui public cine fură? De ce te-ai gândit ca, pe ultima sută de metri, să vinzi companiile profitabile? De fapt, atunci vinzi toată cămara aia unde zici că ai găsit şobolani. Dai cămara aia cu totul”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD susţine că este pură campanie de imagine ce a făcut Ilie Bolojan şi, dacă nu s-a dus să facă plângeri, atunci totul rămâne ”doar PR”.
”Este construcţia unei persoane. De ce n-a mers? Să se ducă, să facă plângeri, să trimită Corpul de Control, să iasă la televizor, să spună am găsit la compania aia pe pe ăla care fura, şobolanul X, Y, Z. Altfel, toate lucrurile rămân doar PR. Unii pot să mai creadă asemenea abordări. Eu aş dori să avem o abordare serioasă, fiindcă lucrurile nu merg în direcţia corectă”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Premierul Ilie Boloian a afirmat, duminică seară, că nu s-a referit la PSD când a făcut referire la şobolanii din cămară.
”Mă refeream la zone din statul român care sunt parazitate sistemic, unde, pentru că am pus reflectoarele pe ei, pentru că am luat măsuri, nu mai pot continua această parazitare a bugetelor publice, ceea ce cu siguranţă a deranjat peste tot. Cei care erau acolo, să nu vă imagineaţi că nu aveau nişte susţineri politice sau nu i-a propus cineva dintr-un partid sau din altul. Eu nu-mi permit să arunc cu noroi într-un partid sau în altul, pentru că îi ştiu pe mulţi oameni din toate partidele, de la consilieri locali, primari, parlamentari, care sunt de bună credinţă”, a precizat premierul.
Sursa: News.ro



