Ministrul transporturilor Sorin Grindeanu a discutat miercuri cu Margrethe Vestager, comisar european pentru Concurență, despre soluționarea situației companiilor CFR Marfă și Tarom.
„Am stabilit ca, până săptămâna viitoare, să transmitem Comisiei Europene variantele pe care le avem în vedere pentru CFR Marfă.
În cadrul videoconferinței am subliniat contribuția CFR Marfă pentru asigurarea transporturilor spre și dinspre Ucraina, de la începutul conflictului.
În privința Tarom am precizat că este aplicat deja un plan de eficientizare.
Cu sprijinul Comisiei Europene, sunt convins că vom găsi soluții optime atât pentru CFR Marfă, cât și pentru Tarom.
La începutul lunii iunie voi avea, la Bruxelles, o întrevedere și noi discuții aplicate cu doamna comisar Margrethe Vestager”, a scris Grindeanu, pe Facebook.