Grindeanu: Guvernul PNL s-a împrumutat cu 1.000 de euro pe secundă

Prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, că este ferm convins că România va fi nevoită să semneze un acord de împrumut cu FMI la începutul anului viitor, afirmând că actualul Executiv a împrumutat 1.000 de euro pe secundă.

”Apoi vine o criză economică. De la momentul în care au preluat guvernarea, s-au împrumutat cu aproximativ 120 miliarde lei, în 10 luni. Asta înseamnă cu 50% mai mult decât s-a împrumutat PSD în 3 ani. Am ajuns să ne împrumutăm cu 1.000 de euro pe secundă. Aţi văzut undeva explicaţii pentru modul în care se cheltuie acesti bani? Eu nu am văzut explicaţii privind modul în care se cheltuiesc aceşti bani. Acest guvern ne împrumută pe următorii 20 – 30 de ani”, a declarat Sorin Grindeanu, la Antena 3.

99% va exista un acord cu FMI, a afirmat Grindeanu.

”Dacă vor continua în acelaşi ritm, eu nu văd cum pot să ocolească acord cu FMI. Este convingerea mea. Cred că a fost închis ultimul acord pe vremea guvernului Ponta. Sunt absolut convins că dacă lucrurile vor merge în această direcţie, anul 2021 va începe cu un acord cu FMI. (…) 99% că vom avea acord cu FMI, dacă se continuă pe această linie. Noi am vrut să întrerupem, rostul moţiunii a fost asta, una din cauze, in păcate nu s-a reuşit ieri”, a declarat Grindeanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare