Grindeanu: Programul de guvernare n-are niciun răspuns la criza sanitară

Programul de guvernare prezentat astăzi de PNL arată clar românilor de ce guvernul Orban nu vrea să facă public bugetul pe anul viitor, pentru că nu au niciun răspuns la criza sanitară și nici la dezastrul economic, a declarat joi prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

„Nu au prevăzut nici o măsură pentru combaterea pandemiei. PNL vrea doar… să continue haosul de până acum. Reforma sistemului sanitar, cu care se lăudau zilele trecute, lipsește cu desăvârșire. Nu există nici un plan nici pentru testarea extinsă și gratuită pentru toți românii. Nu există nici un plan pentru creșterea capacității ATI. Educația rămâne și ea în beznă. Nicio soluție pentru cei peste 1 milion de copii care, nici în prezent, nu au acces la educația on-line. Alocațiile… promit să le dubleze peste 4 ani”, a declarat Grindeanu într-o conferinţă de presă.

El susţine că, în schimb, PNL promite că taie pensiile.

„Majorarea punctului de pensie, în viziunea PNL, este de fapt o tăiere! Conform legii, anul viitor punctul de pensie trebuie să fie de 1.875 lei. PNL spune că, abia în 2024 – deci peste 4 ani! – punctul de pensie va fi de 1.841 lei. Mai mic cu 34 lei față mărirea prevăzută pentru anul viitor, nu peste 4 ani! Guvernul PNL fură banii românilor din pensiile private, neacordând procentul de 6% prevăzut de lege”, a spus Grindeanu.

Fostul premier spune că nu există nicio o măsură pentru sectoarele grav afectate anul acesta.

„Pentru Guvernul PNL, HoReCa nu contează nici în următorii 4 ani. Nici agricultura: Nici producătorii români! Le-au rezolvat acum de tot: au închis piețele și au tăiat finanțarea programelor de succes. (…) Câți bugetari vor fi concediați? Din ce domenii? Din sănătate? Din educație? Cu cât vor crește TVA? Pentru că în programul prezentat astăzi nu este asumat nicăieri, clar, că nu vor creşte Txele”, a mai spus Grindeanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare