Sorin Grindeanu, președintele PSD, îi cere lui Siegfried Mureșan să demisioneze din Parlamentul European: Imaginea pe care a reușit să o proiecteze în aceste zile este că nu își dorește să fie premier, spune el.
Sorin Grindeanu: Așa cum v-am anunțat de dimineață, am avut o discuție cu domnul Siegfried Vasile Mureșan, în care domnia sa s-a angajat că îmi va trimite programul de guvernare. Am avut această discuție în urmă cu mai multe ore. Acest lucru nu s-a întâmplat până acum. Probabil, așa cum ne-a obișnuit domnul Mureșan, încă are nevoie de timp de gândire.
Îngrijorător, în schimb, este cu totul altceva și anume faptul că PNL și USR propun un premier care ezită la orice pas și care cere, pare că cere aprobare șefilor săi. Cu toate că nu a trimis până la această oră programul de guvernare sau măcar o schiță în mare. Cu toate acestea îl anunț pe domnul Mureșan că atunci când se va simți pregătit pentru o discuție serioasă pe, așa cum am spus, pe argumente, pe programul de guvernare, îl aștept la sediul Partidului Social Democrat.
Până atunci, domnul Mureșan ar trebui, cel puțin din perspectiva noastră, să facă un gest care să arate că intenția sa de a deveni premier este una reală. Pentru că imaginea pe care a reușit să o proiecteze în aceste zile este că nu își dorește să fie premier. Face tot ceea ce este posibil să nu ajungă în această funcție. Și atunci cred că ar trebui să ne arate nouă, românilor, că își dorește cu adevărat această funcție, că își dorește să fie premier și cred că ar trebui ca să dovedească acest lucru, ar trebui să-și anunțe demisia din Parlamentul European. Trebuie să demonstreze că își asumă total responsabilitatea pentru România.
Acesta din punctul nostru de vedere este momentul adevărului pentru domnul Mureșan. Acum, având un caz particular și domnul Mureșan, fiind ales pe listele PSD, PNL, în urmă cu un an și jumătate, are girul nostru total să se retragă din această funcție și anume din cea de europarlamentar. Altfel dă impresia… și noi am fost cât se poate de deschiși în aceste zile, altfel domnul Mureșan dă impresia că face doar un joc politic din acesta ieftin, în timp ce România se află în criză profundă.
Spuneam și mai devreme, până acum prin toate acțiunile pe care le-a făcut Siegfried Vasile Mureșan demonstrează că nu vrea să fie votat de alții din afara PNL, USR și eventual UDMR. Domnul Siegfried Vasile Mureșan pare că este doar așa, un pion al lui Ilie Bolojan care, din perspectiva noastră, dorește prelungirea crizei politice.
Am urmărit cu foarte mare atenție declarațiile domnului Siegfried Mureșan din ultimele zile, chiar și cele din din urmă cu aproximativ două ore și din păcate, impresia pe care o lasă este că nu cunoaște absolut nimic din ceea ce trebuie făcut cu economia românească. Din perspectiva noastră n-ar fi decât un Bolojan second hand, iar acest lucru, să știți, că nu ține loc de program de guvernare absolut deloc. Chiar deloc.
Aș mai remarca și aș da un sfat: să lase mai puțin din aroganță, să dovedească mai puțin sau să arate mai puțin mai puțin tupeu. M-am străduit în aceste zile, chiar și astăzi de dimineață, m-am străduit să găsesc viziunea economică a domnului… în spusele domnului Mureșan, și vă spun sincer că chiar și în ultima săptămână de joi, de când a fost nominalizat și până acuma, las atacurile de peste vară — n-am văzut altceva decât înjurături la adresa PSD. Pare că ăsta este singurul program politic pe care e în stare să-l promoveze în acest moment, domnul Mureșan.
Noi însă în schimb am demonstrat că punem interesul țării mai presus de orgolii. De aceea îl aștept pe domnul, așa cum am spus, îl aștept pe domnul Mureșan la sediul Partidului Social Democrat pentru a avea o discuție reală despre economia României. Să știți că românii au nevoie de soluții și nu de lozinci.
Îmi exprim în încheiere o speranță, sper ca domnul Siegfried Mureșan să vină pregătit. Mulțumesc!



