România şi Bulgaria au raportat focare de gripă aviară înalt patogenă în rândul păsărilor de curte, a anunţat vineri Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (the World Organisation for Animal Health,WOAH), în contextul în care Europa se confruntă cu o recrudescenţă sezonieră a acestei boli, potrivit Reuters.
Răspândirea gripei aviare a stârnit îngrijorări în rândul guvernelor şi al industriei avicole, după ce în ultimii ani aceasta a făcut ravagii în efectivele de păsări din întreaga lume, perturbând aprovizionarea, provocând creşterea preţurilor la produsele alimentare şi sporind riscul de transmitere la om.
În România, virusul H5N1 a fost detectat într-un efectiv de 120 de păsări de curte în satul Ţigăneşti, în apropiere de graniţa cu Bulgaria, provocând moartea a 28 de păsări, a declarat WOAH, cu sediul la Paris, citând un raport al autorităţilor române.
Bulgaria a raportat la începutul acestei săptămâni focare de gripă aviară de tip H5 în două ferme avicole, a precizat WOAH într-un comunicat separat.
Un focar din Malko Konare, în regiunea Pazardjik, a ucis 380 de păsări dintr-un efectiv de 171.911, în timp ce un alt focar din Debeleţ, în regiunea Veliko Târnovo, a ucis 5.420 de păsări de curte din 395.045, a declarat WOAH, citând detalii primite de la autorităţile bulgare.
Organismul interguvernamental a raportat săptămâna trecută că Polonia, cel mai mare producător de păsări de curte din Uniunea Europeană, a detectat virusul H5N1 al gripei aviare în rândul păsărilor de curte în nordul ţării, conform agenţiei de presă citate.
Sursa AGERPRES