Poliţiştii au destructurat o grupare infracţională, specializată în furturi din societăţi comerciale şi din imobile aflate în construcţie, în oraşul Măgurele. Membrii grupării ar fi sustras componente ale sistemelor de irigaţii industriale, montate pe terenuri agricole, centrale termice, dar şi mai multe unelte, scrie news.ro.
”În seara de 2-3 iunie a.c., poliţiştii oraşului Măgurele, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale Ilfov, în urma unor activităţi investigativ-operative, au destructurat, ca urmare a unei acţiuni de prindere în flagrant delict, o grupare infracţională, specializată în comiterea de furturi din societăţi comerciale şi imobile aflate în contrucţie”, a transmis, sâmbătă, IPJ Ilfov.
Sursa citată a precizat că cei 4 membri ai grupării, cu vârste cuprinse între 23 şi 47 de ani, au fost depistaţi după ce ar fi sustras mai multe unelte electrice, dar şi cabluri electrice, din mai multe societăţi comerciale din Popeşti Leordeni.
”De asemenea, membrii grupării ar fi acţionat în judeţele Ilfov, Călaraşi şi Giurgiu, de unde ar fi sustras componente ale sistemelor de irigaţii industriale, montate pe terenuri agricole, centrale termice, dar şi mai multe unelte, cauzând un prejudiciu estimat la suma de 82.000 de lei”, a mai precizat sursa citată.
Potrivit acesteia, poliţiştii Formaţiunii de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Măgurele continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmărirea penală fiind efectuată sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu.