Grupul PPC din Grecia a anunţat miercuri finalizarea tranzacţiei prin care a achiziţionat participaţiile deţinute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa extindere majoră pe piaţa externă.
Potrivit unui comunicat al grupului, transmis AGERPRES, finalizarea tranzacţiei reprezintă un eveniment de referinţă pentru strategia de creştere a PPC, prin achiziţionarea unui portofoliu semnificativ de proiecte regenerabile (deopotrivă finalizate şi în curs de dezvoltare), dar şi a operaţiunilor de distribuţie şi furnizare a energiei electrice din România.
În conformitate cu contractul de vânzare semnat în data de 9 martie 2023, PPC a plătit aproximativ 1,240 miliarde de euro, echivalentul unei valori a companiilor de aproximativ 1,9 miliarde de euro (100% din acţiuni).
Ca urmare a finalizării achiziţiei operaţiunilor Enel din România, Grupul PPC ajunge la aproape 9 milioane de clienţi, iar capacitatea sa totală instalată de producţie de energie din surse regenerabile (energie hidroelectrică, eoliană, fotovoltaică etc.) creşte la aproximativ 4,4 GW. Baza reglementată a activelor din sectorul de distribuţie se majorează cu 40%. În plus, întreaga producţie de energie electrică a Enel din România provine din surse regenerabile, ceea ce creşte ponderea de „EBITDA verde” în EBITDA totală a PPC şi îmbunătăţeşte indicatorii ESG relevanţi.
„Obiectivul PPC este de a deveni lider pe piaţa energiei curate în Europa de Sud-Est, cu un plan de investiţii axat pe regenerabile. Achiziţia activităţilor Enel din România este alegerea ideală atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere al afacerilor. Vreau să mulţumesc tuturor echipelor care au contribuit la finalizarea cu succes a tranzacţiei. Astăzi, începem procesul de creştere şi transformare în România, motivaţi de dorinţa de a deveni cea mai importantă companie de energie din ţară”, a declarat Georgios Stassis, preşedinte şi CEO al PPC.
Citigroup Global Markets Europe AG, Goldman Sachs Bank Europe SE, HSBC Continental Europe, AXIA Ventures Group şi Euroxx Securities SA au acţionat în calitate de consultanţi financiari, iar Milbank LLP în calitate de consilier juridic al PPC în procesul de achiziţie.
Enel România este un jucător cheie pe piaţa de energie din România, lider în domeniul energiei regenerabile, cu o capacitate totală instalată de 600 MW şi cu încă 5 GW de proiecte în diferite stadii de dezvoltare. Din aceste motive, achiziţia Enel România se aliniază strategiei PPC privind tranziţia energetică, dar şi planului său de dezvoltare în Europa de Sud-Est. Pe piaţa furnizării de energie electrică şi gaze, compania are peste 3,1 milioane de clienţi şi 81 de magazine în toată ţara. De asemenea, este operator al reţelei de distribuţie în 3 regiuni ale ţării, inclusiv în Bucureşti, acoperind aproximativ o treime din teritoriul României, cu peste 133.000 km de reţea, şi a instalat deja peste 1,4 milioane de contoare inteligente pentru clienţi rezidenţiali şi companii.
PPC este cel mai mare producător şi furnizor de energie electrică din Grecia, cu aproximativ 5,6 milioane de clienţi. În plus, PPC deţine o participaţie de 51% în Hellenic Electricity Distribution Network Operator S.A., care este unicul proprietar şi operator al reţelei de distribuţie a energiei electrice. De mai bine de 70 de ani, PPC este lider al industriei energetice din Grecia, contribuind semnificativ la procesul de electrificare a ţării. Cu o capitalizare de piaţă de aproximativ 3,5 miliarde de euro în 25.10.2023, PPC este listată public, iar acţiunile sale sunt tranzacţionate pe piaţa principală a Bursei din Atena.
Sursa: AGERPRES