miercuri, februarie 28, 2024

Guvern: Investiție de 838,28 milioane lei pentru descongestionarea circulaţiei în oraşele Buşteni şi Azuga

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unui sector de drum în lungime de 9,4 km, necesar descongestionării circulaţiei din zonele centrale ale oraşelor Buşteni şi Azuga, investiţie în valoare totală de peste 838,28 milioane lei, pentru care a fost încheiat un Acord de parteneriat între CNAIR şi Consiliul Judeţean Prahova.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, finanţarea obiectivului se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite.

„Realizarea obiectivului, care are prevăzută o durată de execuţie de 36 de luni, va conduce la scoaterea traficului greu şi de tranzit din interiorul oraşului, asigurând dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport, reducerea timpilor de parcurs, reducerea costului accidentelor şi reducerea costului pentru prevenirea poluării mediului”, se arată în comunicat.

Printr-o altă hotărâre, Guvernul a aprobat şi realizarea unui traseu complementar, la ieşirea din localitatea Breaza, în lungime de 5,8 km.

Pentru realizarea investiţiei, în valoare totală de peste 341 milioane lei, a fost încheiat un acord între CNAIR şi Consiliul Judeţean Prahova.

„Finanţarea obiectivului se va realiza din fonduri externe nerambursabile, prin Programul operaţional Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, precum şi din alte surse legal constituite. Durata de execuţie a obiectivului este de 2 ani. Realizarea obiectivului va conduce la scoaterea traficului greu şi de tranzit din interiorul oraşului, asigurând dezvoltarea infrastructurii rutiere de transport, reducerea timpilor de parcurs, reducerea costului accidentelor şi reducerea costului pentru prevenirea poluării mediului”, conform comunicatului.

Sursa: AGERPRES

spot_img

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Campanii publicitare
    sales banner