Guvernul a adoptat, joi, o Hotărâre prin care se introduce posibilitatea ca în funcție de evoluția epidemiei în alte țări, măsura izolării la domiciliu timp de 14 zile pentru românii care se întorc din alte state să nu se mai aplice.
„Prin această reglementare, la propunerea Institutul Naţional de Sănătate Publică, în urma evaluării unor criterii care să confirme faptul că există un risc scăzut în ţările de provenienţă, la propunerea INSP, cu aprobarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi prin ordin comun al Ministerul Sănătăţii şi Ministerului Afacerilor Interne, se pot institui excepţii pentru persoanele care vor fi obligate să respecte măsura izolării la domiciliu. Practic se deschide posibilitatea, odată cu această măsură, ca în cazurile în care se pot relaxa aceste condiţii pentru unele ţări de provenienţă, cetăţenii care se întorc în România să nu mai fie obligaţi la măsura izolării la domiciliu”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei Primului Ministru.