Rusia trimite un număr mare de militari la Severodoneţk din alte zone de luptă pentru a încerca să obţină controlul deplin asupra oraşului estic de pe linia frontului, a declarat sâmbătă guvernatorul regiunii Lugansk, relatează Reuters, potrivit Agerpres.
„Astăzi, mâine sau poimâine vor arunca în luptă toate trupele de rezervă pe care le au… Pentru că deja sunt atât de mulţi, au ajuns la o masă critică”, a declarat la televiziunea naţională guvernatorul regiunii Lugansk Serhii Gaidai.
El a mai spus că forţele ruse controlează mare parte, dar nu întreg oraşul Severodoneţk.
Mai devreme, el a anunţat pe Telegram că se dau lupte feroce în apropiere de Severodoneţk.
„În satele vecine, luptele sunt foarte dificile – la Toşkivska, Zolot. Ei încearcă să avanseze, dar eşuează”, a declarat el.
„Apărătorii noştri se luptă cu ruşii în toate direcţiile. Recent, ei au doborât un avion şi au făcut prizonieri”, a spus Gaidai.
sursa – AGERPRES