Guvernatorul taliban al provinciei Balkh, din nordul Afganistanului, a fost ucis joi într-o explozie ce a afectat biroul său, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei, potrivit Agerpres.
„Două persoane, printre care Mohammad Dawood Muzammil, guvernatorul provinciei Balkh, au fost ucise într-o explozie în dimineaţa zilei de joi, ora 9:00. Natura exploziei nu este cunoscută, dar aceasta s-a produs la etajul al doilea al biroului guvernatorului”, a precizat Asif Waziri, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Balkh.
Mohammad Dawood Muzammil este unul dintre cei mai înalţi responsabili talibani care au fost ucişi în astfel de circumstanţe de când mişcarea a revenit la putere în august 2021, notează AFP.
Acesta fusese numit iniţial guvernator al provinciei estice Nangarhar, după preluarea puterii de către talibani. La Nangarhar, el a condus lupta contra jihadiştilor din gruparea Stat Islamic (SI), după care anul trecut a fost numit guvernator al provinciei Balkh.
Numărul atentatelor a scăzut în Afganistan după revenirea talibanilor la putere, dar nu au încetat. Cele mai multe sunt revendicate de gruparea SI.
sursa – AGERPRES