Guvernatorul din Nikolaev: Aproape nu mai sunt soldaţi ruşi în regiune

Vitali Kim, guvernatorul regiunii ucrainene Nikolaev (sud), între Crimeea şi Odesa, a declarat vineri că practic nu mai sunt soldaţi ruşi în regiune, despre care spune că au răspândit mistificări despre presupusele lor succese în această zonă a Ucrainei, potrivit EFE şi Ukrinform, transmite Agerpres.

„Aceşti monştri nu pot face nimic, trag în oraşele noastre de la distanţă (…) pentru a răspândi panică în rândul oamenilor şi a provoca pagube maxime în rândul civililor”, a spus Kim, denunţând că forţele ruse au difuzat informaţii false „spunând că înaintează” cu tancuri, lansatoare de rachete şi mii de militari.

„Difuzează ‘fake’-uri de genul ‘înaintăm’ cu 1.000 de tancuri, 700 de lansatoare de rachete, 5.000 de oameni, dar pe teren toate acestea nu există”, a declarat guvernatorul într-un interviu acordat cunoscutului jurnalist ucrainean Dmitri Gordon, redactorul şef al publicaţiei care îi poartă numele.

Dimpotrivă, trupele ruse se baricadează, sapă tranşee „aşteptând cu frică că îi vom ataca”, spune el.

Vitali Kim mai spune că, în prezent, trupele ruse nu-şi mai abandonează echipamentele ca până recent. Îşi tractează tehnica şi o repară.

Guvernatorul a explicat că atacurile ruseşti au avariat grav clădirea administraţiei regionale Nikolaev, în special atacul din 29 martie, care s-a soldat cu moartea a cel puţin 35 de persoane.

Mai multe spitale şi şcoli au fost, de asemenea, afectate, potrivit lui Kim, care a estimat că de la o treime la jumătate din locuitori au părăsit oraşul Nikolaev.

Nikolaev este situat în zona care oferă Ucrainei acces la Marea Neagră, la jumătatea distanţei între oraşul-port Odesa şi Herson, la nord de Crimeea.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare