Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene

Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European şi a Consiliului privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană, a anunţat vineri Ministerul Muncii.

Conform sursei citate, proiectul de lege urmează să fie supus adoptării de către Parlamentul României în regim de urgenţă.

Salariul minim european este prevăzut, de asemenea, şi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Jalonul 392, potrivit căruia salariul minim brut pe ţară garantat în plată se va stabili în baza unui mecanism obiectiv bazat pe o formulă clară, în consultare cu partenerii sociali.

„Salariul minim brut pe ţară garantat în plată va fi actualizat anual în funcţie de puterea de cumpărare, nivelul general al salariilor şi distribuţia acestora, rata de creştere a salariilor şi productivitatea muncii la nivel naţional. Adecvarea acestui venit minim presupune ca salariul să nu fie mai mic de 50% din câştigul salarial mediu brut. În plus, proiectul de lege presupune întărirea rolului pe care îl au sindicatele şi patronatele”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale

De asemenea, se prevede că Directiva (UE) 2022/2041 se va aplica tuturor categoriilor de salariaţi, indiferent dacă aceştia îşi desfăşoară activitatea în baza unui raport de muncă, raport de muncă cu caracter special (contract de mandat, contract de management, contract de activitate sportivă etc.) sau raport de serviciu.

Proiectul de act normativ mai prevede adoptarea unui plan de acţiune pentru promovarea negocierilor colective, pentru creşterea accesului salariaţilor la drepturi salariale negociate colectiv şi la o acoperire a protecţiei prin contracte colective de muncă sau acorduri colective de muncă.

„Se prevede, de asemenea, sancţionarea nerespectării dispoziţiilor privind garantarea în plată a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin act normativ sau a nivelului salarial minim stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil, cu amendă de la 3.000 de lei la 5.000 de lei pentru fiecare persoană căreia nu i s-a garantat în plată salariul minim brut”, se menţionează în comunicat.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare